Bizar: Un primar francez a interzis locuitorilor să moară în weekend și în timpul sărbătorilor

Bizar: Un primar francez a interzis locuitorilor să moară în weekend și în timpul sărbătorilor
Publicat: 07/12/2019, 21:03

Gestul făcut de Isabelle Dugelet de la primăria comunei La Gresle din departamentul Loire încearcă să atragă atenția asupra lipsei de personal medical în mediul rural.

„Este interzis locuitorilor să moară la domiciliu pe teritoriul comunei sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare publică pe o perioadă nedefinită”, arată decizia semnată de reprezentanta locală.

„Un deces survenit de curând într-o duminică a dovedit absurditatea unui sistem față de care un primar răspunde cu o decizie absurdă”, a declarat Isabele Dugelet, primarul comunei care numără aproximativ 850 de locuitori.

Pe 1 decembrie, edilul a avut nevoie de două ore și jumătate ca să poată găsi un medic pentru a constata decesul unui localnic, a explicat cotidianul Le Progres. „E lipsă de respect față de persoana decedată și de familia acesteia”.

Primarul a arătat că prin decizia sa absurdă își dorește să denunțe o „situație sanitară catastrofală” atât în comuna sa cât și în zonele învecinate din Franța. „Oamenii reușesc cu greu să primescă tratamentul de care au nevoie, să găsească un medic și uneori trebuie să străbată mari distanțe”, a arătat Isabelle Dugelet.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×